Cunoscuta femeie de televiziune a făcut publică o imagine care a reuşit să emoţioneze pe toată lumea, imediat ce a postat-o pe contul ei de Facebook.
Mai exact, Teo Trandafir a decis să le arate tuturor prietenilor ei virtuali cât de mult a crescut fiica sa, iar dintr-o puştoaică s-a transformat într-o adevărată domnişoară! În plus, prezentatoarea TV a scris în dreptul fotografiei de pe Facebook mesajul „Doamne, mare e puterea Ta! E fiica-mea. Alaltăieri am dus-o la grădiniţă, parcă. N-a fost alaltăieri…“. De asemenea, în imagine Maia apare îmbrăcată într-o rochie de culoare neagră, la care a asortat şi o pereche de sandale în aceeaşi nuanţă şi pare pregătită de petrecere, cel mai probabil fiind vorba despre banchet.